Aproape de fiecare dată când într-o discuție este pomenit „conservatorismul”, mai devreme sau mai târziu, se va preciza că acesta a murit în România imediat după Primul Război Mondial. Într-adevăr, conservatorismul organizat politic și-a dat duhul la începutul anilor ’20 ai secolului trecut.
Nu despre conservatorismul politic/doctrinar este vorba în acest material, decât în mod indirect, ca rezultatul al ideilor ce devin acțiune politică; ceea ce trebuie avut în vedere este conceptul metapolitic de conservatorism, adică modul persoanei de a se raporta la realitatea înconjurătoare prin intermediul acelor elemente pre-politice precum spiritualitatea și sociabilitatea, ce stau la baza vieții în cetate și care determină relația dintre instinctul de libertate și imperativul de autoritate.
Sondând opinia publică vom constata că cei din jur nu cunosc semnificația conceptului de „conservatorism”, fie pentru că termenul a fost demonizat prin asociere cu totalitarismul de către stângiști, fie pentru că se are impresia greșită cum că „a fi conservator” înseamnă a rămâne blocat în prezent prin menținerea statu-quo-ului. Totodată, un asemenea sondaj mai relevă că termenul este folosit și pentru a masca agende politice de către cei care încearcă să readucă în prim-plan idoli ai forului cu caracter ideologizant (etnocentrismul și filetismul, universalismul aprioric și panaceic). Deoarece piața autohtonă a ideilor este carentă iar cultura politică anemică, conservatorismul poartă stigmatele unui concept puțin devoalat.
Conservatorismul nu este o ideologie, fiind, de fapt, o anti-ideologie. În timp ce aceasta implică o abordare schematică a politicului și una dogmatică a vieții, conservatorismul abordează politica ca artă a posibilului, iar viața ca sferă a contingenței. Ideologia vine cu un plan meliorist, prestabilit dar nevalidat de experiența trecutului; cere loialitate acritică față de pașii și metodologia elaborată, chiar și atunci când impactul asupra societății este destabilizator.
În schimb, conservatorismul nu vine cu nici un plan, nici măcar cu vreo metodologie. Conservatorul observă acele ipostaze și comportamente umane ce și-au făurit un șablon printre generațiile dinainte, după care indică instituții umane revelate sau descoperite, cutume și interese recunoscute de Clio, de care ar trebui să ținem cont ca indivizi și ca grup atunci când tindem spre armonie în cetate. Observațiile nu sunt aplicabile universal, fără a ține cont de personalitate, timp și spațiu.
Este vorba despre „lucrurile permanente”, după cum le-a botezat T.S. Eliot și după cum le-a diseminat Russell Kirk, care operează în cantități și dozaje diferite, eterogenitatea fiind observanța ce constituie șablonul. Or, ideologia nu acceptă altceva în afară de omogenitate în cuget și simțiri, astfel că orientarea conservatoare nu poate fi decât anti-ideologică.
De asemenea, ideologia încearcă să elimine tragicul, morbidul și dizgrația din viață. Cerberii ideologiilor s-au chinuit și se chinuie să prezinte viitorul ca pe unul măreț, dominat de bunăstare și fericire. Bineînțeles, viitorul închipuit de ei. Când realitatea infirmă previziunile ideologice, mereu se va găsi un pretext și un vinovat, altul decât iraționalitatea ideologică. Pe de altă parte, conservatorii știu că mereu vor exista evenimente neprevăzute, ce vor lăsa cicatrici asupra unora și îi vor favoriza pe alții; conservatorii mai știu că nu există o rețetă universală pentru bunăstare sau fericire, acestea diferind de la om la om, de la comunitate la comunitate și de la epocă la epocă.
Conservatorismul nu vorbește pe limba „căldiceilor” și nu folosește platitudini pentru a gâdila năzuința de confort sau tendința de facil a omului, nici nu vehiculează banalități sau dulcegării la modă pentru a îmbia ego-ul autosuficient și autoreferențial. Din acest motiv, alături de câteva cauze sugerate mai sus în text, conservatorismul nu este înțeles, căci nu provoacă interesul celor mulțumiți cu banalități ce doar aparent dau sens existenței noastre de ființe înzestrate cu suflet, intelect și trup. (autor: Remus Tanasă)
*text apărut inițial pe La Punkt
Be First to Comment