Iată că au trecut și alegerile parlamentare pe timp de pandemie. Peste ani, lumea își va aminti de ele pentru că au dat ocazia participanților la cursa electorală să se pronunțe și cu privire la virus, la mască și la „ocultă”. Trebuiau sau nu să aibă loc alegerile, trebuiau ele boicotate așa cum instigau unii concetățeni?
Plecând de la premisa că exprimarea liberă, continuă și în cunoștință de cauză a votului asigură funcționarea unui sistem politic reprezentativ, suntem de părere că da, alegerile trebuiau organizate, boicotul nefiind decât un gest irațional și inutil, indiferent de cât de supărați am fi putut fi pe guvern sau indiferent de cât de nepăsători ne-am fi putut arăta față de oferta electorală. Autoritatea legitimă, „constituită normativ prin respectul și aplicarea legilor” are nevoie de continuitate, îndeosebi în situații de criză precum cea pricinuită de pandemie. În fond, respectul constituției și transferul legal de putere reprezintă marea diferență între conceptul de „gubernatio” și cel de „dominium”. Continuitatea în administrarea treburilor țării este cu atât mai importantă cu cât instabilitatea pândește după colț, căci pandemia încă bântuie Europa și lumea întreagă. De altfel, ca pentru mai toate evenimentele anului 2020, pandemia a fost un factor ce nu poate fi ignorat în ceea ce privește opțiunile electorale recent exprimate.
Cât despre alegeri, trebuie pomenit că acestea au avut parte de o campanie electorală anostă. În primul rând, nu a existat o reală dezbatere axată pe programele de guvernare, nu s-a pus accentul pe confruntarea doctrinelor și principiilor. Nu credem că s-ar exagera dacă am afirma că multe din partidele autohtone au doctrine destul de nefinite, însăilări de idei menite să ciupească voturi și dintr-o parte și dintr-alta, identitatea partinică fiind sacrificată de dragul voturilor de moment. Și unii și alții au preferat să flateze electoratul, convinși că nu se întinează principii și că nu există idealuri de prețuit. S-a urmărit captarea emoției de moment, exaltarea pasiunilor dintr-o epocă pandemică sau împroșcarea cu noroi a imaginii adversarilor politici. Chestiunile naționale au fost aplatizare prin exprimări demagogice, iar cele internaționale nu au depășit stadiul declarațiilor de dragoste pentru UE ori, când a fost cazul, zbierăturilor împotriva UE. Nimic care să te convingă că partidele au vreo viziune pe termen mediu sau lung, doar panem et circenses.
În atare condiții, ideile de factură conservatoare au lipsit aproape cu desăvârșire din agora publică. Partidele mai vizibile le-au evitat cu atenție, chiar dacă unii membri le-au exprimat parțial, reformulându-le și transmițându-le uneori într-o formă spălăcită, lipsită de vitalitate sau de coerență. Partidele mai puțin vizibile, cu o singură excepție, dacă le-au exprimat, au făcut-o într-o manieră reprobabilă și confuză, fără acoperire sau fără proprietatea conceptului. Iar dacă au existat voci capabile să articuleze idei conservatoare, acestea nu au reprezentat decât picături într-un ocean învolburat, voci de conveniență, pentru a capta atenția și voturile celor care privesc apreciativ la anumite partide conservatoare din alte țări. Trebuie totuși remarcat că un partid cu asemenea apetențe a candidat cu decență, echilibru și curaj, deși s-a dovedit prea nexperimentat și lipsit de resurse pentru a impune teme conservatoare pe agenda electorală. Este vorba despre partidul Alternativa Dreaptă.
Rezultatele alegerilor fac ca în viitoarea legislatură parlamentară să intre cinci partide (PSD, PNL, USRPLUS, AUR și UDMR), prefigurându-se o coaliție majoritară PNL-USRPLUS și o opoziție PSD/AUR (nu în tandem); probabil va fi atras și UDMR-ul în coaliția majoritară pentru a da greutate noului guvern.
Noua coaliție va fi chemată să modernizeze, să dezvolte, să echilibreze financiar țara…să facă multe lucruri, din cele aproape nenumărate, care nu au fost duse la bun sfârșit în 30 de ani de democrație. Agenda e foarte aglomerată, banii puțini, criza economică departe de a se fi sfârșit. Perspectivele pot fi doar intențional optimiste, dar se vor ciocni de o realitate dureroasă. Guvernul va suporta probabil o presiune dublă, de la populația sărăcită și disperată în urma pandemiei și de la opoziția PSD-AUR, care va reaminti toate minusurile României, acumulate în decenii. Insistențele și uneori demagogiile opoziției se vor confunta dur cu promisiunile partidelor care vor fi la putere, partide care au clamat, în ultimii ani, că pot aduce modernizare, dezvoltare și anticorupție, că pot guvrna altfel decât PSD. Una peste alta, se întrevăd ciocniri și dispute doctrinare, pe termen mediu, pentru întâietate și acumulare simbolică de capital politic. Între liberalismul de dreapta (PNL) și cel de stânga (USR), între etatismul social (PSD) și etatismul național (AUR). Concurența pe același segment de votanți este vizibilă între aceste binoame și va încuraja clar exagerări în declarații și atitudini, dar poate și o competiție de proiecte bune. Nu în ultimul rând, este previzibilă o campanie îndelungată de împărțire a zonelor de influență deținute anterior de cei învinși ( Pro-România, PMP) și de capturare a primarilor, consilierilor și simpatizanților celor care nu au reușit să treacă pragul parlamentar. Și o ultimă necunoscută: mass media, societatea civilă, partidele și intelectualii se întreabă cum se vor acomoda cu AUR, un partid încropit și crescut din disperarea populară, ce ar dori să se legitimeze fie ca unul conservator, fie radical, fie naționalist; în orice caz, oricare dintre cei trei termeni îi exclude pe ceilalți doi. (autor: Dumitru Bârlădeanu)
Be First to Comment