Press "Enter" to skip to content

Trump, românii și redescoperirea Americii

Până către intrarea României în UE, campaniile electorale americane erau pentru români niște minifestivaluri Woodstock, pline de culoare, de confeti, de muzică bună și discursuri frumoase. În puține cazuri și doar între specialiști și cei foarte avizați, puteau exista opțiuni și pasiuni clare, cu indicarea detaliilor democrate sau republicane care erau de urmărit. Însă „despărțirea apelor”, din ultimul deceniu, ascensiunea liberalismului de stânga în interiorul Partidului Democrat și reacțiile virulente republicane la propuneri de politici cu iz aproape socialist, au atras atenția românilor. Pentru unii au produs chiar îngrijorări.

Statele Unite nu sunt orice țară. Sunt marele rival al României comuniste și marele aliat al României de azi. Ce se întâmplă acolo nu ne e indiferent, în general, dar cu atât mai mult, din momentul în care am constatat că, politic, ceva îi apropie pe români mai mult de America și mai puțin de Europa de Vest ( care a scos etnia, religia și morala din subiectele de competiție electorală). Vecinii europeni par să ducă dispute politice anoste și politicoase, fără capacitatea americană de a stârni mari valuri de ură, iubire și fantezii electorale. Din acest motiv, America se apropie periculos de mult de sufletul românilor în secolul XXI. Adevărat sau nu pe termen lung, deocamdată, destinul lumii creștine, conservatoare și ancorate în firesc, pare să se joace peste ocean.

Mandatul președintelui Trump a trecut greu, cu succese economice evidente până în anul pandemiei, dar și cu scandaluri politice permanente. Cu acuze grave și cu propagandă ucigătoare din partea democraților, însoțite de  răspunsuri impulsive și, de multe ori, neînțelepte din partea președintelui și a echipei sale. După un mandat, așadar, putem trage o concluzie. Indiferent ce ne spun unii din simpatizanții republicani, Trump nu e Reagan! Nu e nici vreun Mesia politic. Golurile și neprofesionalismele sale în unele chestiuni s-au văzut chiar și de către unii colegi din aceeași tabără. Intențiile bune, deciziile inspirate și discursurile conservatoare scrise minunat de stafful său, se văd și acelea. Dar Trump nu e Reagan!

Ajuns printr-un concurs de împrejurări să candideze din partea Partidului Republican, el și-a depășit condiția de businessman feroce și a avut curajul să ia câteva măsuri necesare în politica internă și externă, străduindu-se să renunțe la  egoismul lui proverbial și să gândească pentru națiunea americană. Cel mai mare merit al său e că, indiferent de efecte, a avut hotărârea să pună pe agenda publică americană teme ale conservatorismului american și creștin. Mai mult ca oricând, stilul franc și brutal al lui Trump i-a făcut pe americani să conștientizeze că nu departe, ci imediat după colț, stă o Americă înfricoșătoare. America lui Bernie Sanders și Ocasio-Cortez, o Americă îngrijorătoare în vorbe și teribilă în realități. Dar Trump a făcut și greșeli, unele iraționale, pentru care mai toți oamenii cu care a pornit la drum, la începutul mandatului, l-au părăsit. Degeaba clamezi că vrei să faci lucruri bune, dacă nici măcar minimul – înțelegerea cu oamenii tăi – nu-ți reușește.

Indiferent ce se va întâmpla cu rezultatul alegerilor din SUA, Trump lasă o moștenire. Mulți dintre senatorii republicani, chiar și din cei care nu au fost foarte apropiați președintelui, spun că nu se vor dezice total de moștenirea lui. China, Iranul și Coreea de Nord trebuie disciplinate și tratate ca membri decenți ai comunității internaționale doar dacă înțeleg să nu profaneze regulile unei ordini internaționale liberale la care s-a lucrat cu migală timp de 70 de ani. Pe plan intern, cu toate apelurile lui Biden la unitate, voalul a fost ridicat. Sub el se văd zorii unei noi „ere”, unde haosul e însoțit de dorința de a pedepsi, unde dărâmarea de statui și contestarea valorilor culturii clasice americane aduce și profanarea memoriei istorice și a părinților fondatori. Se întrezăresc regulile de tip neomarxist, emanate în ultimii 50 de ani de universitățile americane (capturate de stânga academică), care pot ajunge în Congres, ca și propuneri legislative. Nimic nu mai e ca înainte. Probabil un nou Trump nu va mai apărea atât de repede la vârful republicanilor, dar partidul este deja amorsat. Alți lideri pot prezenta situația națională mai puțin dramatic decât Trump, pot juca mai calm, pot vorbi mai înțelept, dar conflictul politic și cultural între conservatori și neomarxiști e de-abia la început în America.

Românii nu sunt nici francezi și nici spanioli. Au un fond conservator clar, deși nu și-au găsit încă lideri politici care să pună pe picioare un important partid conservator. Valorile lor, speranțele lor..nu au încă apucăturile evidente ale liberalismului de stânga care a început să bântuie cu putere prin Vest, contestând  cultura tradițională a Occidentului creștin.  Poate din acest motiv au rezonat cu marea confruntare electorală din America și, la rândul lor, au văzut ce se ascundea sub voalul ridicat de elemente ale stângii americane. E drept, Partidul Democrat nu e încă definitiv capturat..dar procesul care se derulează acolo produce îngrijorare. Sunt semne că un marș furios, anticonservator și antinormalitate, stă să plece dinspre Partidul Democrat din SUA. Nu știm până unde se va întinde el. Din acest motiv, e clar că doar o mare putere poate da tonul calmării situației și evitării radicalismelor. Și poate forța retragerea în peșteri întunecate a dezlănțuirilor de ură din ultimul timp, poate aduce victoria rațiunii, a toleranței și a îngăduirii celuilalt. Tocmai de aceea, un nou Reagan este de așteptat, pentru a  reîntrona pacea socială și a limpezi orizonturile politicii care vin. Pentru că, de cele mai multe ori, valorile vieții nu se impun societății cu impulsivitate și cu amenințarea îngrozitoare a unui viitor terifiant, ci cu eleganță, serenitate și argumente inteligente. Și cu un zâmbet discret, dar optimist, în stilul lui Reagan. (autor: Mihai Cernat)

NB: textul a fost scris cu o lună înainte de evenimentele din 6 ianuarie 2021, de la sediul Congresului SUA.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© 2024 clubulconservatoriasi.ro - Toate drepturile rezervate