Press "Enter" to skip to content

Reflecția conservatoare (Ioan Stanomir)

În măsura în care există, optimismul conservator este întemeiat pe o conștiință a duratei și a limitei, absentă din ecuația oricărui utopism. Ambiția acestui exercițiu, departe de a fi restrâns la sfera politicului propriu-zis, este aceea de a reda umanității un sens al normalității, pe cale de a fi afectat de atacul concentrat al guvernământului în expansiune și al relativismului moral acționând ca alibi al (re)educării în barbarie. Orice reflecție conservatoare, la începutul mileniului trei, nu poate ignora legatul unui secol XX definibil prin abdicarea de la setul minimal de exigențe pe care civilizația modelată de creștinism îl transmisese umanității.

Politica raționalistă, indiferentă la preceptele moralei și lipsită de respect pentru spațiul de existență al individului și comunității, a sfârșit prin  a metamorfoza teoriile umanității în vaste câmpuri de concentrare/experimentare. Ceea ce critica burkeeană expunea, ca un rău potențial, în anii imediat următori lui 1789 a devenit, sub dublul semn al construcției intelectuale și al violenței etatice, o trăsătură familiară a cotidianului.

Odată situată în contextul schițat, provocarea pe care o ridică în fața conștiinței conservatoare fizionomia României începutului de secol este departe de a fi singulară. Dacă este să acceptăm după formula clasicizată impusă de Russell Kirk, că gândirea conservatoare este negația oricărei ideologii, educația conservatoare este imaginabilă în termenii unui apel la tabla de valori care vertebrează individul și cimentează comunitatea, în egală măsură.

Astfel redefinită, sarcina reflecției conservatoare autohtone este de a identifica, prin încercări succesive, elementele pe care le poate întemeia o educație a libertății, în măsură să neutralizeze reflexele decurgând din colectivismul postbelic: o sarcină definibilă în parametrii reconstrucției interioare, având drept reper punctele în jurul cărora decența comunitară este potențial regenerabilă, gradual.

Itinerarul posibil are drept puncte de parcurs, interogarea tradiției locale și imaginarul unui mod de a regândi acțiunea publică, astfel încât sfera privată să înceteze de a mai fi dramatic limitată de statul omnipotent. Educația conservatoare trece prin reasumarea/reinventarea responsabilității personale, odată granițele retrasate și înclinațiile umane către ordine și decență transformate în anticorpi ai comunității,  pe fundalul confruntării ei cu un aparat birocratic în permanență ofensiv.

Educația conservatoare anticipează și presupune, ca preludiu natural, acțiunea politică concretă: conștiința duratei și prudența acționează salutar pentru a preveni orice delir euforic. Detașarea de tranziție semnifică, nu în cele din urmă, schimbarea distribuirii accentelor. Ceea ce nu înseamnă retranșarea către inactivitate, ci renunțarea la abordarea voluntaristă care reduce guvernarea la activitatea de administrare a unei populații cucerite, reduse la statutul de contributor fiscal. Demantelarea eșafodajului totalitar este o operațiune infinit mai delicată și mai ambițioasă decât ar indica aparențele, după cum exercițiul democratic, în absența unei puteri judecătorești independente, protectoare a libertății și proprietății, nu poate conduce decât la reglementarea tiraniilor locale.

Conștiința conservatoare este condamnată, în România, ca și în alte spații, să redescopere fundamentele pe care se poate întemeia acest efort, lipsit de spectaculozitate. Ruptura cu un extrem de pernicios determinism economic poate fi altă sugestie conservatoare pe care anii din urmă au ignorat-o: atașamentul față de proprietate, imposibil de redus la un simplu calcul eficiență/utilitate, este agentul în a cărui prezență instinctul comunitar poate fi reactivat.

Privilegiind istoric contactul nemediat cu proprietatea, discursul conservator a atașat valorile permanenței  de faptul continuității în deținerea ei, după cum responsabilitate proprietarului în cadrul colectivității este o altă dimensiune absentă din dezbaterea publică autohtonă. Imaginea dezolantă a banchetelor oferite imperial de către oficialii municipali în zilele de sărbătoare noi plebe, ca ofrandă electorală, poate fi privită ca o mise en abîme a filosofiei morale pilotând acțiunile elitei autohtone.

În acest context al regresiunii către animalitate, apelul conservator la proprietate ca agent al vertebrării individuale și comunitare poate avea o alură utopică. Însă ridicolul, în economia imediatului, este un risc asumabil, atunci când miza confruntării este reabilitarea demnității umane compromise. Capitalismul, se poate argumenta, pe urmele lui Russell Kirk, înseamnă infinit mai mult decât venerarea Vițelului de Aur: „A îmbrățișa materialismul marxist și determinismul în numele altei abstracțiuni numite «capitalism» este o altă cale de a te preda voluntar inamicului. Conservatorii sunt apărătorii unei economii libere; sunt adepții ei, în măsura în care o asociază cu o complexă structură socială definită prin ordine, justiție și libertate, întemeiată pe perceperea omului ca ființă morală. A ne asuma determinismul economic, jertfindu-ne pe altarul marelui zeu Mamon, este o cale de a ne compromite șansele noastre de viitor”[1].

Din acest unghi conservator desocializarea/deproletarizarea ca acțiune etatică încetează de a mai avea o finalitate exclusiv economică. Libertatea, și acesta este un alt avertisment conservator, poate supraviețui doar în prezența unui mecanism eficace de apărare împotriva  ambițiilor individuale și etatice, după cum idealul conducerii de către iluminați este o rețetă pentru căderea în tiranie. Diseminarea proprietății este remediul pe care  comunitatea îl poate utiliza, cu relativă eficacitate, pentru a implanta definitiv setul de valori pe care deținerea proprietății în acord cu legea îl presupune.

Educația conservatoare nu caută decât să  participe la acest efort de regăsire a drumului către sine: reflecția asupra politicilor publice poate începe doar după redescoperirea unui mod de a fi împreună, la adăpost de pulsiuni egalitare și tentații etatice. Ceea ce poate fi privit, astăzi, ca delir utopic cu semn schimbat are darul de a deveni, mâine, prin acțiunea omului de pe stradă și a celor uniți de un ideal comun, realitate. Proiectul conservator nu se alimentează cu fantasme intelectuale și are drept punct de pornire bunul-simț și aspirația către fericire, în respectul celorlalți, atribuite sădite de Creator în sufletul uman. Departe de a fi omnipotent, politicianul este mai degrabă oglinda unei societăți decât arhitectul ei. Reinstituirea normalității nu poate fi o sarcină exclusiv birocratică.

Căci viitorul unei comunități nu este localizabil doar în sfera creditelor nerambursabile și în logica alianțelor electorale, adesea efemere. El se întemeiază, în cele din urmă, pe asumarea intransigenței în confruntarea provocărilor cotidianului dublată de temeritate în acțiunea de expulzare a falselor tradiții, prin detașare de compromisul maculat. Între trecutul ale cărui semnificații nu încetează să fie interogate și prezentul care oferă realitatea retardării, direcția  conservatoare își poate construi, în spațiul autohton, un viitor. Cristalizarea ei este inseparabilă de mobilizarea potențialului de decență pe care vremurile pot doar să îl împingă  în plan secund, dar niciodată să îl facă să dispară cu adevărat.

Dincolo de teritoriul ideilor, se află spațiul infinit în resurse al umanului. În acest domeniu de intersecție dintre abstract și concret, conștiința conservatoare își revendică misiunea de a însoți comunitatea și individul în efortul, doar în aparență modest, de zidire.

[1] Russell Kirk, The Conservative Movement: Then and Now, consultat la 17.02.2021, https://theimaginativeconservative.org/2012/02/russell-kirk-conservative-movement-then-and-now.html.

 

(text publicat cu acordul autorului, după Ioan Stanomir, Conștiința conservatoare. Preliminarii la un profil intelectual, Nemira, 2004, pp. 205-209 și 221-222)

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© 2021 clubulconservatoriasi.ro - Toate drepturile rezervate