Press "Enter" to skip to content
Sediul „Junimii” din Iași

Necesitatea constituirii cluburilor conservatoare în România

Pe diverse căi, în ultimii ani, românii au reînceput să redescopere conservatorismul. În 1989, la prăbușirea unui sistem comunist care schimonosise țara, aproape nimic nu mai reamintea de formele organizate ale conservatorismului românesc. În următoarele trei decenii de democrație, deși ar fi fost mare nevoie, puține cărți conservatoare fundamentale au fost traduse și publicate în România, crema de pe tort revenind liberalismului și socialismului. Mai degrabă cei care au studiat în Vest în anii ’90 și 2000 s-au intersectat cu temele și personalitățile lumii culturale conservatoare occidentale, le-au cunoscut cărțile, s-au aplecat cu destulă curiozitate asupra principalelor idei. Din nefericire, la noi, Dan Voiculescu, mogulul Antenelor, a pus umărul la discreditarea acestui curent, asociindu-se artificial cu el și încercând să și-l treacă pe persoană fizică.

Falia istorică de un secol ce ne separă de activitățile vechiului Partid Conservator din România și teribilele schimbări intervenite între timp i-au făcut pe mulți să se întrebe dacă o asemenea doctrină mai poate prinde viață în România. Deși e clar că s-a pierdut memoria politică a vechilor lideri conservatori (Lascăr Catargiu, P.P. Carp, Titu Maiorescu, Al. Marghiloman) și a ideilor pe care le avansau pe scena publică, curiozitatea totuși persistă. Aceasta vine și din renumele european și atlantic pe care conservatorismul și l-a consolidat în ultimul secol, precum și din valorile universale generoase pe care le-au susținut și apărat mari personalități politice și culturale conservatoare (Ronald Reagan, Margaret Thatcher, T.S. Eliot,  Russell Kirk, Roger Scruton etc.).

Întrebarea tulburătoare – ce mai avem de conservat? – au lansat-o mulți  și în spațiul public românesc. În general, e vorba de intelectuali, de nișă sau de largă recunoaștere, care aveau aceleași tipuri de preocupări, către readucerea României la o oarecare normalitate după epoci pline de totalitarism, extremism politic sau dezordine abisală. Un citat din Adrian Papahagi poate fi relevant în acest sens: „conservăm nu doar ceea ce am acumulat fiecare, ci întreaga moștenire a generațiilor trecute, un patrimoniu fizic și spiritual, zidurile casei și educația primită în interiorul lor, o cultură și un stil de viață… Sub crusta zilei și sub balastul comunismului se află o structură de adâncime pe care conservatorii doresc să o păstreze. E vorba de așezarea în istorie a națiunii și a continentului nostru, la intersecția fertilă dintre tradiția iudeo-creștină, dreptul roman, filozofia greacă și un anume soi de spirit practic. Cultura libertății, respectul pentru demnitatea umană, simțul dreptății și al egalității de șanse se nasc de aici.”

Privind spre viitor, ar fi de dorit transformarea fondului conservator popular românesc într-o linie de gândire mai coerentă, care să intersecteze fericit  planul intelectual și doctrinar al conservatorismului occidental. Acesta din urmă, în ultima sută de ani, timp în care România se zbătea în experimente sociale dureroase,  a ajuns la acumulări uriașe de literatură culturală și politică, fiind astăzi capabil să ofere argumente, modele și direcții noilor aderenți din Est. În plus, este nevoie acută de refacerea masei critice a susținătorilor ideilor conservatoare, prin răspândirea și popularizarea cărților de impact, prin traduceri și conferințe, prin întâlniri și dezbateri. În final, succesul unei asemenea întreprinderi poate fi cuantificabil prin constituirea cluburilor și a unui partid conservator puternic, capabil să apere interesele și modul de viață al celor care cred în aceste idei.

Din păcate, nu doar delicatele idei culturale sau cele pragmatic-politice au crescut curiozitatea pentru conservatorism în România. Asalturile stângii radicale la cutumele firești ale umanității au produs un șoc. Românii sunt consternați de modificările propuse în chestiuni precum organizarea familiei, denumirea părinților, educația copiilor, moralitatea în societate, poziția față de patrimoniul cultural european, atitudinea față de Dumnezeu și bisericile creștine, înțelegerea și respectul față de cultura creștină a Europei.

Constituirea cluburilor conservatoare va fi o chestiune delicată și de durată. Cine va intra acolo, cine le va conduce, ce tipuri de activități vor avea, cum se poate asambla o linie de moderație, dar și de eficiență, așa cum o cere Burke și toată istoria de 200 de ani a conservatorismului? Mai întâi, un prim pas ar fi definirea unui conservatorism intelectual românesc, prin preluări din marile idei americane și europene și prin îmbinarea acestora cu ideile românești conservatoare care au rezistat timpului și care nu au fost alterate de radicalisme și furii ideologice. Definirea unui conservatorism politic românesc, racordat la tradițiile românești, creștinism, democrație și cultură politică occidentală ar fi un al doilea pas.

Agenda internă și externă a acestor cluburi ar trebui să fie foarte încărcată în viitorii zece ani. Evident, la început va fi prioritar un imbold de a face educație conservatoare în societate. Ar trebui explicate ideile fundamentale și prezentați „părinții fondatori”. Analiza celor două secole de conservatorism echivalează cu o muncă meticuloasă: etape, idei, gânditori, mari teme, cărți cu influență, politicieni și tipuri de politici conservatoare, realități locale, precum și marea viziune a vieții pe care se sprijină întreg eșafodajul conservator. Toate vor fi aduse cu multă răbdare  înaintea românilor. Clarificarea a ceea ce e și a ceea ce nu e conservator, scoaterea conservatorismului din zona populismului instinctual și din zona mlăștinoasă a ideologiilor radicale, punerea lui pe niște piloni fermi ai decenței, care să cuprindă o îmbinare fericită de idei culturale, religioase și politice, sunt detalii necesare, care se vor decanta treptat, printr-un efort comun al unor minți luminate.

Cluburile ar trebui să fie un loc al întâlnirii marilor minți locale și a marilor suflete. Profesori, politicieni, oameni de cultură, medici, ingineri, funcționari, studenți etc. care să se recunoască împreună ca o familie și care să vină cu gânduri curate, de a face bine oamenilor, comunităților și orașelor în care trăiesc. La cât de nebuloasă e astăzi România, există o nevoie uriașă pentru asemenea locuri unde să formăm legături umane, dezbateri calde, cercuri de idei și laboratoare de bune soluții pentru administrațiile locale sau politicile publice.

Constituirea cluburilor trebuie să fie dublată însă de atenția acordată unor principii sănătoase. După cum știm, România și Europa au fost, sunt și vor mai fi bântuite de multe fantome și iluzii politice. Pe lângă păstrarea „duhului” conservator și a spiritului democratic, ruperea de atracțiile estice și de tentațiile radicale autohtone ar trebui să fie considerate priorități. Modelul rudimentar moscovit nu ar trebui să fie o ispită pentru români. Evitarea capcanei rusești, care are uneori pretenția de a da lecții de „conservatorism” Europei, e un lucru clar de la bun început.  La fel, ținerea la distanță a tentațiilor radicale interne este o regulă de bază. În ultimul timp, a devenit evident că unele grupări/partide politice din România folosesc în favoarea lor 15-20% din ideile fondului conservator, preluând, distorsionând și exploatând demagogic sau radical valorile familiei, religiei sau națiunii, fără a mai explica și cealaltă parte a conservatorismului, care conține principii ferme ale liberalismului clasic.

Cum se poate întemeia un club conservator? Probabil mult mai ușor decât un partid. Vechile lamentații românești referitoare la inactivitatea politică consistentă din lipsă de bani pentru un partid funcțional la scară mare nu ar trebui să atingă aceste inițiative. În multe orașe, deja în acest stadiu, se pot aduna câțiva oameni în numele conservatorismului. Aceștia pot ridica un steag, poate nepretențios la început, care să fie văzut și de alții. Apoi, se pot alătura alte minți și suflete, oferind un contur perfectibil unor entități ce se formează din necesitate și entuziasm deopotrivă.  Cluburile ar trebui să rămână niște spații relativ neutre ale ideilor, culturii și gesturilor umane, departe de politicieni gălăgioși și neconfiscate de partide impulsive. E drept, e de încurajat prezența membrilor acestor cluburi în politica mare, precum și discutarea în interior, cu seriozitate, a chestiunilor importante, locale și naționale. Dar aceste lucruri să se facă respectând ideile și valorile asumate de micile comunități conservatoare. Probabil nu se pot exclude, în anumite situații, prezența unor politicieni la vârful cluburilor, dar măcar să fie dintre cei care au un prestigiu profesional cert, dobândit printr-un efort consistent și care au probat onestități politice de lungă durată.

Dintre numeroasele teme care ar trebui supuse dezbaterii în cluburile conservatoare, unele ar trebui să fie prioritare, menite a defini treptat un profil pentru societatea și statul pe care ni le dorim în România secolului XXI. Considerăm că patru nuclee ar fi mai importante: o agendă culturală și identitară, o agendă a dezvoltării, una educațională și o alta de redefinire a statului și constituției. România a rămas restantă la multe capitole și punerea lucrurilor într-o bună așezare se pare că e dorința tuturor. De aceea, ne interesează cultura și moralitatea, dar și scoaterea oamenilor din sărăcie și eliminarea primitivismului din unele zone uitate astăzi de guverne succesive. Considerăm foarte importante buna administrare a localităților și descentralizarea, definirea unor strategii pe termen lung ale dezvoltării, realizarea unui echilibru înțelept între tradiții și înnoire, precum și o educație bazată pe valori românești, europene și creștine. Sunt de dorit și relații mai bune ale statului cu cetățenii și societatea, un eșafodaj legislativ și constituțional mai suplu, dar mai clar și mai eficient, o întărire a identității în care să se regăsească spiritul național, moștenirea și morala creștină, cultura europeană. Introducerea acestor teme în dezbaterile interne ale cluburilor, împreună cu informarea corectă asupra unor realități paralele europene și americane, pe chestiuni punctuale și aplicate, pot conduce treptat la propuneri de soluții, într-o viziune conservatoare, pentru problemele României.

Ideile conservatoare trebuie scoase la lumină, popularizate, răspândite în instituții și organizații. Ele nu aparțin unor grupuri obscure care stau în subterană, unor băieți nervoși de galerie sau unor cercuri strâmte de mediocri care își imaginează în mod pueril că vor pleca din nou, ca altădată Palmiro Togliatti sau Benito Mussolini, din micul lor nucleu pentru a cuceri lumea. Conservatorismul este o viziune măreață despre viață și va rămâne așa. Ea nu are cum să fie confiscată, ciuntită, trecută prin patul lui Procust, pentru a se potrivi unor minți înguste, cu interese limitate. Ea este alcătuită din realități locale, regionale și universale, unde și generalul și particularul contează. Conservatorismul aparține persoanelor demne, oneste, cu respect față de Dumnezeu și creația Sa, cu respect față de societatea umană și față de ideile de Bine, Adevăr și Frumos. În acest context, cluburile conservatoare ar trebui să fie  locul unei împreună lucrări și garantul păstrării în forme nealterate a valorilor vieții. (autor: George Talmaciu)

One Comment

  1. Cristian Soimaru Cristian Soimaru 20 aprilie 2021

    Subscriu. In ultimii ani am organizat mai multe intalniri si dezbateri centrate pe valorile, ideile si temele cuprinse in acest articol binevenit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© 2021 clubulconservatoriasi.ro - Toate drepturile rezervate