Press "Enter" to skip to content

Fanatism (Teodor Baconschi)

Fenomenul bulelor virtuale încurajează sistematizarea fanatică a „realității”. Totul se petrece în rețelele sociale, vinovate de acest nou maniheism axiologic, politic, emoțional, dar inevitabile în viața curentă a individului postmodern. Un rău nu atât necesar, cât inerent pare să ne copleșească mintea, și cum intelectul nostru e același, indiferent de mediul în care ne manifestăm, putem lua oriunde fanatismul nișei digitale, ca pe o pungă cu produse de fast-food. Vitejiile reducționiste din spatele ecranului se transferă în comportamentul nostru cotidian, infectând ansamblul nostru interuman.

Cum aș defini fanatismul? Ca pe o exacerbare a certitudinii autodefensive, în detrimentul conștiinței critice. Omul deștept are mereu o rezervă sceptică: presupune că s-ar putea înșela, cultivă precauția și tonul relativizant. Omul fanatizat iese din terenul inteligenței și se instalează în acela al auto-revelației circulare: știe că știe, crede că are cheia problemei, refuză dialogul ca pe o capcană și transformă dezbaterea într-o predică apodictică. Iată calea (simplă) de a te simți în siguranță, chiar dacă bați câmpii. Și tocmai comoditatea mentală a formulei îi garantează crescânda popularitate. Deși mizează pe un mecanism reducționist, fanaticul e proteic și cameleonic. Poate acomoda orice contradicție, surmonta orice silogism, acomoda orice scurtătură spre irațional. Există și un fanatism al anti-fanatismului, penibil ilustrat de militanții neobosiți ai corectitudinii politice, pentru care lichidarea oricărei opinii diferite salvează, dialectic, miracolul mereu amenințat al diversității idolatrizate. Discursul fanatic, fie el religios, secular, științific sau etic, încearcă să dea violenței (de cele mai multe ori verbale) o aură legitimă de salvare a ordinii esențiale. E nu doar un „misionar”, ci și imperativ, nu doar peremptoriu, ci și ofensiv.

Cum proasta reputație a fanatismului e bine întemeiată, nu veți da peste vreun fanatic dispus să accepte că face parte din această categorie comportamentală. De dragul liniștii sale zidite în câteva dogme sumare, fanaticul va deveni foarte inventiv în travestirea propriei atitudini: va încerca să o transfigureze, să-i atribuie un blazon, o scuză mai înaltă, un alibi superior. Nimic surprinzător, căci fanatismul oferă stofa oricărei revoluții, care pârjolește terenul în numele unui ideal de o generalitate și oportunitate indiscutabile. În era blestemată a revoluțiilor totalitare (și nimic nu ne garantează că ea s-a încheiat) fanatismul nu s-a mai deghizat, izbucnind în deplina lui nuditate patologică. Acum (în intervalul aparent liberal de după comunism) el se reciclează sub forma soft a războaielor culturale care excită și structurează imaginarul Occidentului globalizat. Suntem încă într-o etapă de ecloziune retorică, arareori dublată prin transpuneri practice, de natură teroristă. Numai că – așa cum știm – cuvintele au forța de a produce efecte reale, convertindu-și natura simbolică în energie practică. Fabrica de narcisism a rețelelor sociale produce muniția imaginară a unor conflicte eventual materializate. Ne tot dăm dreptate, adâncind clivajele, până când atingem punctul de fierbere al vasului sub presiune: explozia nu poate fi amânată indefinit.

O putem totuși evita? Personal, văd în fiecare clipă că moderația nu e prizată: ți se cere, în orice mare tabără ți-ai cantona gândirea, să fii explicit, să eviți echivocurile cu parfum de trădare. Recolta adeziunilor crește odată cu transformarea discursului în slogan războinic. Nuanța e privită ca ezitare suspectă. Dubiul cartezian te pune în compania infamantă a „căldiceilor”. Mai vreți atenție? (de care suntem cu toții mereu mai dependenți)? Atunci dă dovadă de eroism, proclamă-ți furia, scoate sabia și dă atacul decisiv, acționează contagios, inspiră-ți trupele! Știu măcar un lucru: nu-mi voi suspenda judecata de dragul nici unei cauze. Începând cu cele în care chiar cred! La urma urmei, profunzimea e un privilegiu al solitudinii.

(text publicat cu acordul autorului, Teodor Baconschi, Darul desăvârșit, Doxologia, 2018, pp. 103-106)

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© 2021 clubulconservatoriasi.ro - Toate drepturile rezervate