Press "Enter" to skip to content

„Profeții disperării” și conservatorismul speranței (Remus Tanasă)

Cam de la sfârșitului anului trecut, în spațiul public autohton a început să se discute cu altă intensitate despre conservatorism și despre roadele lăsate în urmă de conservatori. Atare delectări intelectuale se datorează îndeosebi apariției unui nou partid pe scena politică, o formațiune care, de pe băncile Parlamentului, se prezintă doctrinar și ca partid conservator. Însă, de la manifestările liderului cel mai vizibil al partidului și până la postările simpatizanților pe rețelele de socializare, mai nimic nu anunță conservatorismul în afară de folosirea anapoda a termenilor „conservator” sau „conservatorism”. Nici virulența mesajelor, nici postările sau scandările publice și nici stilul sau ținuta liderului nu indică faptul că ar fi vorba despre conservatorism. Harța, ranchiuna, demagogia sau complotismul nu sunt trăsături ale conservatorismului din simplul motiv că rascolnicismul nu face parte din tradiția intelectuală de factură conservatoare.

Vremurile digitalizate vin la pachet cu proroci ce trâmbițează dorința de a conserva un trecut glorios, existent doar în fițuicile de revizionism istoric sau care promit să construiască un viitor luminos pentru cei cu „noi origini sănătoase”. Dacă acești „profeți ai disperării” (după cum i-a numit Russell Kirk) ajung cei mai vocali sau cei mai prezenți actori din spațiul public, atunci oamenii inteligenți și întreprinzători se vor retrage în ascunzișuri (a se înțelege în intimitatea propriului pătrățel) pentru a se feri sau a nu oferi pricină de încruntare mâniei care stă să vină.

Conservatorul este conștient că, pe lângă frântura de idei accesibile lui, pe lângă firul istoric captat selectiv și pe lângă trăirile care-l mișcă, există o înțelepciune sedimentată în timp prin experiența înaintașilor, care s-ar putea să-i ajungă la urechi doar tangențial sau chiar deloc. Altfel spus, conservatorul posedă destulă „imaginație morală” pentru a ști că există constante ale vieții care transcend „aici-ul” și „acum-ul”, astfel încât nu totul se învârte în jurul propriei persoane sau în jurul grupului de apartenență, indiferent că ne referim la națiune, etnie, religie, clasă, sex sau profesie.  Dacă totul s-ar roti în jurul intereselor personale sau de grup, conviețuirea nu ar mai fi posibilă căci ar trebui să ne războim la tot pasul, să dăm din coate neîncetat pentru trai și proprietate privată, să-i trântim la pământ pe cei care ar merita vreun ascendent (statuar sau pecuniar), adică pe cei care ar ocupa o poziție superioară în orice fel de clasificare pe verticală.

„Profeții disperării” nu au fost și nici nu sunt portavoci ale conservatorismului pentru că, în esență, conservatorismul nu este nici despre competiție, nici despre inegalitate, nici despre nihilism, nici despre succes, nici despre acumulări, titrări sau înstelări, nici despre „adânci bătrâneți”, nici despre putere și nici despre cuceriri; conservatorismul este despre speranță, adică despre încrederea în instituțiile, simbolurile și modurile de viață care au făcut posibilă civilizația euro-atlantică, din care și noi românii facem parte, despre convingerea că înțelepciunea înaintașilor este mai validă decât urechismul frazeologic al demagogilor contemporani, despre nădejdea că lumea are destule resurse umane pentru a depăși orice moment de cumpănă, despre convingerea că existența nu se rezumă la clișee nătângi ce împart societatea în păpușari, marionete și exploatați, după cum vituperează complotiștii de ieri și de astăzi. Așadar, conservatorismul este despre speranță, despre speranța că binele, frumosul și adevărul pot fi obliterate doar în mod efemer, însă niciodată permanent, astfel că, la sfârșitul zilei, nu mică ne-ar fi mirarea dacă am lua-o de la capăt repornind busola morală, redescoperind rațiunea și regăsind realitatea, măsura și bunul-simț. (autor: Remus Tanasă)

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

© 2022 clubulconservatoriasi.ro - Toate drepturile rezervate