Istoria este susținută de procese de producție personală, de vieți orientate spre scopuri ale vieții, indiferent dacă aceste scopuri sunt calificate ca fiind sensuri sau asumate pragmatic mai mult sau mai puțin instinctiv. Pentru a înțelege ce e de conservat și cum anume, avem nevoie de o imagine realistă asupra resurselor necesare pentru producție la diferite scări spațiale (geografice), de timp și de complexitate socială.
Dificultatea acceptării nevoii conservării vine din costurile mari pentru a avea o imagine realistă. Nu ne putem aștepta ca multă lume să își asume astfel de costuri enorme de cunoaștere. Cei mai mulți vom prefera să folosim resursele pentru proiecte personale, erodându-le, fără să contribuim prea mult la regenerarea lor. Pentru că a conserva înseamna a asigura regenerarea naturală, economică și culturală, chiar și spirituală celui care are chemare, a unor resurse. Nimic nu poate fi conservat static, totul trebuie re-produs, sau măcar întreținut permanent. Există niște costuri ale conservării. Cine nu e conservator nu spune decât că nu are dispoziția să plătească pentru ceva întreținut de alții. Există o casă, prefer numai să stau în ea, nu mă privește structura ei reală, costurile, ca să mențin funcționale părțile.
Natura casei socio-naturale de conservat e atât de complexă încât nu poate fi reconstruită de la zero. Nu e nimic special în această afirmație, e vechea idee a vasului lui Tezeu, care se reînnoiește din mers. Chiar și proiectele cele mai raționaliste nu își propun să refacă viața de la zero, ci numai un sistem politic, economic, fiind implicit cât de cât conservatoare în privința naturii. Nu recunosc asta numai pentru a se delimita social în competiția pentru putere și resurse de cei care sunt ceva mai înțelepți și pun accent pe conservare prin regenerare. Raționaliștii sunt niște free-rideri, niște beneficiari clandestini, oportuniști ai vehiculului construit transgenerațional, pe care îl zdruncină sau chiar amenință cu scufundarea lui, ca să aibă o felie mai mare din tort fără a putea schimba ceva esențial din el, numai pretinzând. Esențialul social rămâne același, în absența lui entitatea de conservat dispare.
Dar care este acest ceva esențial? În primul rând diversitatea tipurilor de proiecte de viață pe gradientul de la pur biologic la spiritual. Nici un fel de monopol al unui mod de viață nu este folositor, fiecare are nevoie de o contrapondere. Situația la nivel personal vine din evidenta complementaritate între lumea interioară și cea exterioară a omului. Omul poate decide personal să se încline experimental într-o parte sau în alta, iar rezultatele scontate, succesul, diferă în funcție de detaliile proiectului, cum face ceea ce vrea să facă. Diversitatea proiectelor de viață la scară socială e condiție pentru experimentarea permanentă deschisă. Nu există un tip de proiect care garantează prin natura structurii sale succesul, iar modurile de implementare sunt infinit (nedefinit) variabile, dat fiind că lumea din jur, ce ai la dispoziție pentru punerea în practică a scopului, variază în timp și geografic. Poți eșua și biologic, poți eșua și spiritual, și prin paliere intermediare economice și culturale. La fel cum poți avea succes în toate felurile de angajare existențială. Spiritualul, culturalul, economicul, biologicul au funcțiile lor distincte, indiferent dacă alegem ca dominant pe unul sau pe altul. Diversitatea tipurilor de proiecte de viață duce la rețele sociale variabile, care se pot adapta la tot felul de realități naturale și la întâlniri cu alte societăți, uneori complet diferite. Mai duce la o viață socială intensă, la o cunoaștere și re-cunoaștere reciprocă.
Al doilea lucru de conservat este complementariatea între o înțelegere socială rigidă și una prin schimbări. O perspectivă prin care decupăm societatea în roluri, le numim și ordonăm, e una care permite să acționăm predictibil pe termen scurt și mediu. O perspectivă în care contextualizăm istoric aceste roluri și ne putem desprinde personal oricând de ele, de jocul nostru în unul sau altul, e una în care valoarea rolului jucat nu mai poate fi absolutizată, accentul fiind pe valoarea și demnitatea oricărei persoane care face ceva bine, indiferent de ceea ce face, de statut. Conservarea complementarității de cunoaștere și întemeiere a deciziilor practice pe reprezentări stabile pe termen scurt cu cele întemeiate pe procese inevitabile de schimbare pe termen mediu face posibilă schimbarea cât mai puțin distructivă, cu minimă suferință și maxim potențial folos (după cum experimentul de schimbare asumat va avea rezultatul scontat) în viața personală și socială. Știi că inevitabil va urma o schimbare, dar ești prudent în a te angaja în ea, și nici nu ești fixist, încremenit. Ca să poți ști asta la scară socială ai nevoie de o diversitate a tipurilor de proiecte de viață pe gradientul de la pur biologic la spiritual (primul lucru de conservat), întrucât monopolul unui tip sau altul duce la încremenire socială și la contrareacții de schimbare distructivă.
În fine, al treilea lucru de conservat este organizarea valorilor personale într-un mod compatibil cu toate tipurile de proiecte de viață. Central este un nucleu imutabil, stabil, cu rol spiritual explicit sau implicit, religios, secular sau hibrid. Când ai un nucleu tare valoric înțelegi rostul lui și în viața altora, chiar dacă nu împărtășești același conținut. În acest fel, diversitatea tipurilor de proiecte de viață poate fi menținută la scară socială. Imediat următor, mai flexibil, este un strat cultural, al cutumelor, practicilor, bunului simț din diferite medii sociale, cu un conținut efectiv variabil geografic și în timp, dar stabil la scara de timp relativ scurtă a acțiunii inter-personale efective. Acest strat valoric cultural ne permite să avem încredere între noi chiar și atunci când nuclele noastre tari diferă. Ceva ne unește. Putem acționa social în mod adecvat, ne putem adapta în diferite medii social, putem avea proiecte sociale comune, cum ar fi cel de a conserva esențialul, regenerându-l permanent prin propriile vieți. Al treilea strat valoric e cel mai puțin angajant întru stabilitate, e cel utilitarist, al interesului calculat, al analizei cost-beneficu, cvasi-economic. Fără acest strat nu avem reguli de acțiune în relațiile cu oamenii care au nuclee spirituale și straturi culturale diferite. El ne permite orientarea generală în lumea largă, să avem contracte cu oricine și oriunde, cu oameni cu care ne întâlnim o singură dată sau poate niciodată. Acest mod de organizare a sistemului de valori e realitatea general umană. O putem recunoaște ca realitate sau nu.
Se poate observa că diferite tipuri de proiecte de viață, cu tendințe de monopol, reduc sistemul complex de valori descris mai sus la una sau alta dintre părțile lui. Dacă reducerea e la nucleul tare avem fundamentalisme, dacă e la nucleul cultural avem relativisme culturale, dacă e la cel bio-economic avem o animalitate consumistă. În acest moment, la scară globală, avem o tensiune între un fundamentalism ipocrit și un relativism cultural mascând o animalitate consumistă. Dar nici unii, nici alții nu pot trăi în fapt fără toate straturile.
Când conservarea celor esențiale, descrise mai sus, nu se face, reglajele către realitate se fac prin război. Vasul omenirii, al lui Tezeu, oricum își vede de drumul său, așa cum i s-a dat.
(text publicat cu acordul autorului)
Note:
Be First to Comment