„Magul de la Kremlin” reprezintă o apariție inedită pe piața de carte ce se cuvine a fi semnalată cu insistență. Romanul surprinde nu atât prin subiectul omniprezent în discursul public, cât prin modul lucid de abordare a unei teme disputate până la saturație. Autorul reușește să producă o mostră de literatură despre și nu de propagandă – calitate tot mai rară chiar și printre scriitorii de meserie, ceea ce o face cu atât mai impresionantă în cazul unuia metamorfozat tocmai din consultant politic.
Giuliano da Empoli rezistă cu brio tentației caracteristice (nu doar) mediului profesional din care provine de a subordona realitatea unor agende de factură ideologică. Cunoștințele sale de specialitate informează narațiunea, transferă autenticitate discursului narativ și consolidează substratul ideatic al volumului care se transformă astfel și într-un curs intensiv de gândire strategică și comunicare politică, fără însă a-i denatura fundamentul artistic.
Romanul își păstrează calitățile literare chiar și pe fondul descrierii unor perspective tot mai controversate asupra politicii internaționale. Personajele inspirate sau preluate din realitate sunt cruțate de portretizările obișnuite în tușe caricaturale, un gest de remarcabilă probitate deontologică într-un peisaj mediatic în care extremismul se pretinde „claritate morală”.
Un factor important în succesul demersului pare să fi fost reprezentat și de finalizarea și publicarea romanului înainte ca invazia din Ucraina să fie declanșată. Replicarea acestuia pe aceleași coordonate pare imposibilă într-un context actual în care orice intervenție mediatică ce nu respectă standardele curente de belicozitate conduce aproape invariabil la ostracizarea opinentului. Atmosfera din spațiul public invită mai degrabă la autocenzură decât la inițiative genuine de sondare a mentalității taberei adverse.
(text publicat inițial pe blogul lui Lucian Leca și republicat cu acordul autorului)
Be First to Comment