O persoană fără busolă morală ajunge la un moment-dat un naiv util. 𝑂𝑚𝑢𝑙 𝑟𝑒𝑐𝑒𝑛𝑡 a bunghit o himeră cu care să măsoare și să se măsoare: succesul. Măsurătorile contempoare arareori țin cont de limitele omului, de natura sa imperfectă și capricioasă, dacă vreți, de (ne)putințele omului decăzut după alungarea din Eden.
Măsurătorile se fac după succes (mai ales cel pecuniar și cel profesional). Iar premisa de la care se pornește este că ar exista o egalitate deplină între oameni, astfel că mai toate diferențele naturale nici nu mai contează atâta vreme cât succesul este clamat cu fermitate. Dacă toți suntem egali, mai devreme sau mai târziu, avem sau ar trebui să avem succes cu toții.
Se ard etape, se aleg căile mai ușoare, fel de fel de scurtături pentru a face surf pe valurile succesului. Însă, „ghinion”, nu toți ating succesul care să le aducă șase case; sau șase mașini; sau ca să scrie șase cărți bune.
Îți vine să urli, însă nu o poți face pentru că nu vrei să te arăți mai prejos de cei pe care îi consideri de succes sau doar pentru că ai auzit că în societatea de astăzi succesul ar pândi după colț. Devii frustrat, iar când sare în arenă demagogul de serviciu, fie că-i atletul la cursa de sărit gardurile cimitirelor, fie că-i trotinetistul cu gambe epilate, parcă l-ai prins pe Dumnezeu de picior. Demagogul îți spune ceea ce tu nu poți zice cu voce tare sau ceea ce vrei să auzi: de vină pentru inegalitate, pentru distribuirea inechitabilă a succesului este societatea prost clădită, instituțiile, cutumele și obiceiurile care poate au funcționat în trecut, însă desuete față de lumea de egali de astăzi. Paradisul poate fi dat jos din pod (sic), însă, spre deosebire de cel ceresc, trebuie să fie pentru toți, fie pe linia clauzurii etnocentrice, fie pe cea a iureșului din satul global. Însă, cum beatitudinea nu se manifestă decât vertical, niciodată orizontal, paradisul terestru mai are de așteptat, succesul tuturor încă nu a dospit. Și nici nu o va face vreodată! 𝗣𝗲𝗿 𝗮𝘀𝗽𝗲𝗿𝗮 𝗮𝗱 𝗮𝘀𝘁𝗿𝗮! (Remus Tanasă)
Be First to Comment