La cererea celor care nu au putut asista la întâlnirea publică din 27 iunie a.c., prezentăm pe scurt cele două subiecte dezbătute:
I) Subiectul intitulat „Marile puteri, disputa pentru hegemonie și ordinea mondială” a oferit celor prezenți posibilitatea de a discuta despre actuala ordine mondială și despre rivalitățile crescânde dintre cele mai importante state ale lumii. Competiția dintre puterile statu-quo și puterile revizioniste a devenit vizibilă în diferite domenii: economic, militar, politic și chiar în zona de valori civilizaționale.
S-a discutat despre importanța doar aparentă a unor detalii de relații internaționale care, deși sunt cele mai provocatoare și zgomotoase, nu înseamnă că sunt și cele care au cu adevărat o miză reală pentru evenimentele mondiale. Imposibilitatea puterilor revizioniste (Rusia, China, Iran) de a propune o ideologie organizatoare alternativă pentru întreaga lume, care să fie atractivă și acceptată de majoritatea statelor, precum și diferențele economice încă majore dintre Est și Vest par să fie principalele piedici pentru schimbări decisive la nivel global.
II) „Italia lui Berlusconi. Lumini și umbre” a pornit de la scandalul Tangentopoli/Mani Pulite (1994), fără de care „epopeea berlusconiană” nu ar fi fost posibilă. În ciuda imaginii publice caricaturale, Berlusconi a reușit să pună în picioare un partid (Forza Italia) și o coaliție de centru-dreapta care au câștigat trei alegeri parlamentare și au format patru guverne cu o durată însumată de zece ani.
S-au prezentat factorii care au determinat creșterea politică a lui Berlusconi:
- resursele sale, îndeosebi cele de natură mediatică. Berlusconi a deținut prima televiziune comercială de succes din Italia și a doua televiziune după cea de stat (RAI). Politica italiană s-a transformat în prelungirea televiziunii prin alte mijloace.
- Tangentopoli/Mani Pulite a reprezentat picătura care a umplu paharul, clasa politică și cele mai importante partide care au guvernat Italia post-1945 discreditându-se iremediabil până la dezintegrare sau „reinventare”. Berlusconi s-a propus ca o figură nouă, venită din mediul antreprenorial și disupusă să-și suflece mânecile pentru a se implica politic, iar partidul său se prezenta ca unul de profesioniști dispuși să ia locul vechii clase politice.
Discursul lui Berlusconi a combinat elemente de populism („sanctificarea morală a țării reale”, „tranșeele muncii”, „statul-amic”) cu elemente de liberalism clasic (mai puțin stat, mai puține legi, mai puține taxe și impozite). Astfel, mesajul său a fost prizat de mai multe direcții ale dreptei italiene, de la adepții statului minimal la anti-comuniști. Însă, mai important, Berlusconi a reușit să scoată la vot mulți alegători de dreapta care fuseseră „inhibați” de „compromisul istoric” al Democrației Creștine cu stânga comunistă, a susținut istoricul Remus Tanasă în alocuțiunea sa.
Limitele politicii berlusconiene au fost cauzate de megalomania lui Berlusconi și de incapacitatea politicienilor din partidul său de a dezvolta instrumente de mediere politică de durată într-o țară profund polarizată de ideologiile politice post-1945 și profund insultată de corupția scoasă la lumină de Tangentopoli/Mani Pulite.
Be First to Comment