Mi se pare că tema resentimentului nu poate fi despărţită de expansiunea vulgarităţii în spaţiul nostru public. Pentru a se exprima şi pentru a contamina, resentimentul are nevoie de acest vehicol lingvistic şi mentalitar care este vulgaritatea. Abandonarea oricărei retorici a politeţii traduce, dincolo de orice ambiguitate, ignorarea decenţei ca parte din ecuaţia demnităţii umane. Jignirea, insinuarea, calomnia, demonizarea adversarului sunt instrumentele prin care omul resentimentar neagă celui din faţa să însăşi umanitatea. Inamicul încetează să mai fie un Om, el este, din acest ,moment, o entitate proteică căreia i se atribuie întreaga gamă de defecte generice. Resentimentul este magma din care se naşte ura. Istoria veacului trecut o probează, dincolo de orice dubiu.
Căci aceste campanii de ură sunt mai mult decât un accident pasager în spaţiul nostru public. Ele indică îndrumarea către o direcţie a linşajului mediatic, intoleranţei şi violenţei simbolice. În această confruntare, neutralitatea nu poate fi imaginată. Resentimentul colonizează minţi şi modelează conduite. Ceea ce poate face moderaţia intransigentă a libertăţii este să îi opună bunul simţ al unei umanităţi ultragiate.
(text publicat cu acordul autorului, Ioan Stanomir, Magma din care se naşte ura, în Vladimir Tismăneanu – editor -, Anatomia resentimentului, Curtea Veche, 2010, p. 43)
Be First to Comment