Press "Enter" to skip to content

Deconstructiviștii (Vasile Bănescu)

Nu cei din spațiul geometric al arhitecturii, ci cei din zona vorbăriei demolatoare de sens, se înmulțesc rapid. Piața ideologică, inclusiv universitară, îi cere. În media apar frecvent. Guralivi fiind, sunt la mare preț. Vorbesc oricând despre orice. Cu ce se ocupă ei, însă, cu adevărat?

Cei mai mulți sunt experți pe problema nimicului absolut, ambalat în poleiala unui jargon cu aere intelectualiste, menite să confere ștaif și credibilitate într-o societate cultural rudimentară.

Alții sunt șerpesc-seducători magiștrii universitari, majoritatea în zona umanioarelor „corect” politizate, aduse la moda ideologică a zilei, zonă unde livrarea abundentă de insipid și concepte inventate este o necesitate. Trebuie totuși alimentată și zona dintre ideologie și realitate cu ceva.

Toți combat ceea ce clarifică și articulează moral, ceea ce conduce la Sens, ceea ce edifică și fortifică spiritual, ceea ce are legătură cu „cele nevăzute” și mai ales cu Întruparea lui Dumnezeu în Istorie. Aceasta îi face chiar să bufnească în râs. Post-modernismul școlăresc, cel care practică ridicola deriziune a moralei, nu are organ pentru metafizic. Ceea ce-i oferă libertatea maximă de a se compromite.

Legat de religie în general și creștinism în special, deconstructiviștilor le convine doar vagul, doar diluarea lor superioară în numele unei pseudo-culturi care îndrugă bazaconiile fragmentarului, ale ruperii de Tradiție, ale post-adevărului, genului și sexului fluid, jocului cu idei primite de-a gata, ale relativismului dizolvant, ale construirii și deconstruirii realității din care studenții trebuie să înțeleagă cât mai puțin și doar ce e contrar marii tradiții culturale și Legii morale a umanității. Cu acestea din urmă se dă de pământ în numele Rațiunii solitare, majusculate și decuplate de rațiunile inimii și ale credinței în Cel nevăzut care onorează în cel mai înalt grad. Cum altfel?

Deconstructiviștii aplaudă tot ce se năruie moral și (teleo)logic, tot ce distorsionează imaginea proiectată de credința revelatoare în Adevăr, Frumos și Bine, tot ce sabotează menținerea noastră în conversația neîntreruptă cu vocile morale și culturale ale trecutului pe temele mereu vii ale naturii omului și orientării acestuia spre înțelepțire.

Pentru ei, măscărirea sacrilegă a unui episod din Evanghelia cofondatoare, alături de Decalog, a civilizației europene, episod pus în scenă de niște cristofobi depravați, e „artă” liberă de orice critică. Libertatea de a ofensa, nu oameni, ci ceea ce e mai adânc în ei, se traduce pentru demolatorii Tradiției prin sacrosancta „libertate de expresie”, iar blasfemia prin „drept” oferit de o democrație sufocată ideologic prin împresurarea centrului de periferia cu aer de menajerie.

Aruncarea în aer a frontierelor morale în numele respectării „drepturilor” celor ce-și proclamă zgomotos mândria de a fi excentrici moralei și în răspăr cu biologia, nu face loc Libertății, ci libertinajului suicidar, nu deschide calea spre vreun paradis „pour tous”, ci spre sordidul infernal care va expulza din lumea locuită democratic exact ceea ce ține în istorie popoare și democrații: vitala ordine morală. Deconstruirea acesteia a devenit pasiunea recentă și prioritară a celor ce sar de unde nu te-aștepți în apărarea „artei” de dragul ideologiei. (Vasile Bănescu)

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© 2024 clubulconservatoriasi.ro - Toate drepturile rezervate