Dlor, presupun că binevoitoarea dv. aclamațiune însemnează că mai voiți să ascultați o dată câteva cuvinte de la vechiul profesor al Universității din Iași; însă vă mărturisesc cu toată mulțumirea mea sufletească de a vă vorbi, poate tot n-aș fi făcut-o, precum nici nu eram trecut pe lista oratorilor, dacă nu m-ar fi încălzit cuvintele cu cari v-a întâmpinat pe dv. și ne-a întâmpinat și pe noi, d. Matei Cantacuzino*.
Era atâta sinceritate, atâta înălțime și dați-mi voie să adaug, mai era ceva ce pentru mine a fost de un farmec deosebit: mai era o gingașă atingere de sentiment poetic în cuvintele sale încât mi-am zis, aducându-mi aminte de Junimea noastră literară și totodată de tinerețea mea: Ei, se simte că suntem în Iași! în locul unde s-a născut, a crescut și s-a putut întări acea mișcare culturală a Junimei, despre care v-au vorbit atâția înaintea mea, acea mișcare ce la înființarea ei a fost încălzită de fruntașul literar al literaturei române de la începutul secolului al 19-lea, de Costache Negruzzi, ce în creșterea ei a fost însuflețită de poetul d-voastră cel de frunte, de Vasile Alecsandri, iar în deplina ei tărie a fost ilustrată de marii scriitori ai vremurilor noastre, de Creangă și de Eminescu, fii ai Moldovei.
Dar, dlor, sunt într-o adunare politică și trebuie să fac îndată rezerva că, dacă vorbesc de junimiști, vorbesc numai de junimiștii literari, căci junimiștii în înțelesul politic au încetat de a exista și s-au contopit cu conservatorii.
Cum zice undeva tânărul nostru amic, eminentul geograf Mehedinți, fostul dv. Profesor, dacă toate râurile curg spre mare și dacă în timpul când curg încă pe pământ între țărmurile strâmte, au numele lor propriu, în momentul când se varsă în mare, își pierd numele, fiindcă au devenit parte integrantă a mării.
Astfel și junimiștii politici și-au pierdut numele pentru că au devenit parte integrantă a marelui Partid Conservator.
Dar de la junimiștii literari, de cari vorbeam și de cari ne-a adus aminte d. Matei Cantacuzino, de la aceia vă mai pot aminti un fapt, care stă în legătură firească și cu mișcările politice. În una din conferințele populare ce le țineam noi acolo în vechea universitate, dezvoltasem, între altele, o temă cu deosebire însemnată, repetată adeseori, propusă de noi ca un fel de îndreptar al vieții publice: „niciodată formă fără fond”! Niciodată aparență fără realitate!
Tot ce se vede în afară ca formă trebuie să răspundă în mod sincer la ceea ce este înăuntru ca fond adevărat al oricărui lucru public, fie instituție de cultură, fie organizare politică.
Căci dacă se face altfel, dacă una e aparența și alta e realitatea, atunci se produce, mai ales la un popor tânăr, îndoiala și neîncrederea, amețeala în capete și falsitatea în inime.
*Matei B. Cantacuzino (1855-1925), magistrat, avocat și profesor universitar, parlamentar din partea Partidului Conservator, primar al Iașului (1912-1916), ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice (ianuarie – martie 1918), ministru al Justiției (martie – august 1920), rector al Universității Iași între 1916 și 1918.
(sursa: Titu Maiorescu, Opere IV. Discursuri parlamentare, Univers Enciclopedic, București, 2006, pp. 872-873)
Be First to Comment