Practica politică a acestui veac post-ideologic pare să excludă orice doctrină politică forte, preferând maleabilei, dar totuși vulnerabilei frontiere dintre stânga și dreapta, un populism indistinct, moale, acomodant. În această devenire, nu pierde stânga nivelatoare, expertă în flatarea pasiunilor joase ale oamenilor, ci dreapta, înrădăcinată într-o tradiție sprirituală, culturală și socială sub un perpetuu asediu. Atât conservatorismul, cât și creștin-democrația se definesc în raport cu tradiția. Simplificând la extrem, aș…
