Press "Enter" to skip to content

Petre P. Carp (1837-1919)

Petre P. Carp provenea dintr-o familie de boieri cu bun renume, amintită de Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldaviae. Nu era neam „de boier mare, ci de boier vechi”, după cum îl caracteriza C. Gane. Fiu al stolnicului Petre și al Smarandei, Petre P. Carp s-a născut la 29 iunie 1837, la Iași.

La vârsta de 13 ani a fost trimis la studii în Germania, unde a urmat cursurile Französische Gymnasium din Berlin. După absolvirea acestuia, în toamna anului 1858, se înscria la Facultatea de Drept și Științe Politice a Universității din Bonn, unde, pe lângă materiile de bază, își va completa cunoștințele urmând cursuri de filosofie, istorie, artă, literatură, sociologie. În această perioadă de studiu riguros, tânărul Petre P. Carp și-a format o solidă cultură umanistă, care va constitui temelia carierei sale diplomatice și politice.

Odată cu finalizarea studiilor, P.P. Carp se întorcea în țară, la Iași, unde lua contact cu tinerele elite din vechea capitală a Moldovei – Titu Maiorescu, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi. Împreună cu aceștia, va pune bazele Societății Junimea.

În 1866, Carp s-a implicat în complotul care a condus la detronarea lui Cuza. Imediat după izbânda mișcării i-a fost încredințată funcția de secretar al Locotenenței Domnești. În același an, Carp a fost numit secretar al agenției României de la Paris. În 1870, Carp a devenit ministru al Afacerilor Străine în guvernul condus de Manolache Costache Epureanu. În această calitate, el a urmărit cu atenție evoluția războiului franco-prusian, „păzind neutralitatea țării”, după cum el însuși declara.

La începutul guvernării conservatoare a lui Lascăr Catargiu, din anii 1871-1876, Carp a ocupat posturile de agent diplomatic la Viena (1871-1873) și Roma (aprilie-octombrie 1873). În ianuarie 1876, a devenit ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, continuând, în scurtul interval în care a ocupat această funcție, politica predecesorului său, Titu Maiorescu.

După demisia guvernului Lascăr Catargiu (martie 1876), Carp a fost ales de mai multe ori în Parlament. În 1881, Carp a elaborat celebrul program „Era nouă”, care a fost asumat în cele din urmă de întregul Partid Conservator și aplicat, în mare măsură, după revenirea sa la putere (1888-1895).

În anii 1882-1884, Carp s-a aflat în fruntea legației române de la Viena. În această calitate, el a jucat un rol esențial în aderarea României la Tripla Alianță, formată din Germania, Austro-Ungaria și Italia (30 octombrie 1883), „cel mai important act de politică externă a României, până la războaiele balcanice”.

Din 1881 până în 1891, junimiștii s-au îndepărtat de „bătrânii conservatori”. În acest context, la 23 martie 1888, Carp a primit portofoliul Externelor în guvernul condus de junimistul Theodor Rosetti, păstrându-l vreme de un an, până la demisia cabinetului. Dar abia după împăcarea conservatorilor și a junimiștilor a putut omul politic să își pună în aplicare programul. În decembrie 1891, Carp a devenit ministru al Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor în guvernul condus de Lascăr Catargiu, calitate în care a promovat reforme esențiale precum legea învățământului profesional sau legea minelor.

După moartea subită a liderului conservator Lascăr Catargiu (1899) regele Carol I l-a numit prim-ministru pe Gheorghe Grigore Cantacuzino („Nababul”). După o guvernare efemeră, acesta a fost înlocuit, în 1900, cu Petre P. Carp. Nici liderul junimist nu a rezistat însă prea mult timp la putere, nereușind să facă față cu succes crizei financiare a acelor ani și demisionând la 13 februarie 1901. Însuși Titu Maiorescu afirma despre prietenul și colegul său: „Carp n-a luat destul de în serios ministerul”. În următorii ani, apropiații lui Gheorghe Grigore Cantacuzino și susținătorii lui Carp au urmat linii politice diferite, compromițând, din nou, unitatea partidului.

În 1907, Carp a reușit, în sfârșit, să preia conducerea unui Partid Conservator din nou unificat. Dar în 1908, un conflict între noul lider și Take Ionescu – important politician și fost ministru – a provocat demisia unui grup important de simpatizanți ai „dizidentului”, care au format Partidul Conservator-Democrat. La 29 decembrie 1910, Carp a preluat, totuși, din nou, șefia guvernului. Politicianul a rămas la putere până în 1912, promovând o interesantă legislație (în special privind protejarea micilor producători și a muncitorilor, reforma învățământului și a justiției). Lipsa de felxibilitate politică l-a făcut însă pe Carp să piardă repede susținerea partidului și, implicit, șefia guvernului.

Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, Carp s-a remarcat ca un susținător al intervenției în conflict alături de Puterile Centrale (Germania și Austro-Ungaria). Fostul prim-ministru considera că doar o victorie a celor două imperii putea bloca hegemonia rusă în Europa de Est. Omul politic și-a păstrat poziția și după intrarea României în război de partea Antantei și împotriva Puterilor Centrale, și chiar după ocuparea țării de către inamic (1916). Carp a murit în 1919, la scurt timp după finalul, fericit pentru România, al marii conflagrații mondiale. Prin ultima sa remarcă memorabilă (dintr-o lungă serie), bătrânul politician sublinia că norocul României o scutise de nevoia de a fi condusă de politicieni capabili.

Petre P. Carp a avut un talent oratoric incontestabil, un stil concis, lapidar, ironic, o „frază turnată în bronz” cu care își susținea opiniile de la tribuna Parlamentului. El rămâne un lider politic marcant atât sub aspect intelectual (mai ales în calitate de autor al programului Partidului Conservator), cât și practic, prin susținerea unor interesante și îndrăznețe reforme. Nu la fel de fericită a fost prestația sa în calitate de lider al partidului: intransigent, incapabil de conciliere, Carp a contribuit nu puțin la dezbinarea care l-a condus, în cele din urmă, la dispariție.

© 2021 clubulconservatoriasi.ro - Toate drepturile rezervate