Press "Enter" to skip to content

Margaret Thatcher (1925-2013)

Margaret Thatcher  a fost lidera Partidului Conservator din Marea Britanie (1975-1990) și prim-ministru al Regatului Unit (1979-1990), în timpul ultimei etape a  Războiului Rece. În același timp, a fost cel mai longeviv premier britanic din ultimii aproape 200 de ani și singurul care a câștigat  trei rânduri consecutive de alegeri. Deși în afara Regatului Unit este mult mai cunoscută pentru implicarea decisivă în politicile de Război Rece ale Occidentului, alături de America lui Ronald Reagan, ea a reușit mari performanțe  economice acasă, ducând Marea Britanie de la stagnare la dezvoltare.

Margaret Thatcher  s-a născut în 1925 în Grantham, Lincolnshire, în estul Angliei, într-o familie fără origini nobile. Tatăl ei deținea un magazin de tutun și legume și în perioada 1945-1946 a fost primarul orășelului Grantham. Margaret a studiat chimia la Oxford University, atașându-se de tânără și de Partidul Conservator. În 1946 a devenit președinta Asociației Conservatoare de la Oxford University. În 1949 l-a întâlnit pe Denis Thatcher, un om de afaceri bogat și de succes, cu care s-a căsătorit în 1951. Doi ani mai tîrziu li s-a născut o pereche de gemeni – Carol Jane și Mark.

În 1959 a intrat în Camera Comunelor și în perioada 1970-1974 a îndeplinit funcția de ministru al educației și științei în guvernul conservator al lui Edward Heath. Era influențată de lucrările lui Friedrich Hayek și avea opinii foarte puternice și clare despre economie, educație și politica de imigrări. În 1975, după ce Partidul Conservator a pierdut guvernarea, Margaret Thatcher  a avut curajul să concureze contra lui Edward Heath la șefia partidului, fiind sprijinită de aripa de dreapta. În următorii patru ani, ea a fost lidera opoziției în Parlamentul de la Londra.

La finalul anilor ’70, ea participa la întrunirile interne ale Institutului pentru Afaceri Economice și făcea parte din gruparea care se opunea statului britanic al bunăstării. Considera că politicile economice de tip keynesist slăbeau Marea Britanie și de aceea propunea taxe mai mici, o mai mare libertate pentru oamenii de afaceri și o implicare mai mică a guvernului în economie. Datorită discursurilor dure la adresa Uniunii Sovietice și a comunismului, încă din 1976 ziarul armatei sovietice – „Steaua Roșie” – a numit-o „Doamna de Fier”, titlu care a fost preluat și de presa occidentală.

În mai 1979, Margaret Thatcher devine premier, cu un program care sfida toate transformările laburiste din ultimele decenii: asigurarea independenței individului față de stat, privatizarea întreprinderilor naționalizate de laburiști, intervenția mai mică a statului în economie, reducerea cheltuielilor publice din serviciile sociale și educație, reducerea taxelor directe și introducerea unor limite pentru sumele publice care puteau fi cheltuite, restricții pentru sindicate, o disciplină financiară de fier. În afară de acestea, s-a evidențiat prin faptul că cerea disciplină morală în viața publică și civică, dădea dovadă de un patriotism pe alocuri chiar contondent și insista pentru protejarea intereselor individului.

Moștenind o economie slabă, a redus sau eliminat multe subvenții ale statului, lăsând firmele ineficiente să se prăbușească. Pe moment, șomajul aproape că s-a dublat în Marea Britanie, dar inflația a scăzut. A aplicat un program de privatizări masive în domenii precum industria energetică, industria oțelului, aeronautică, mass media etc, obținând de acolo sume consistente pentru continuarea reformelor. Mișcarea sindicală, dominată de laburiști, nu era tocmai apreciată de Margaret Thatcher, astfel încât ea a tăiat din puterea sindicatelor de a organiza greve și alte tipuri de acțiuni de forță, prin care era șantajat guvernul. Deși s-a confruntat cu o mare grevă a minerilor în 1984, ea nu a cedat. După câțiva ani la guvernare, creșterea economică a devenit vizibilă, Marea Britanie aproape dublându-și produsul național brut, între 1979-1990.

În politica externă, în mandatele deținute de Margaret Thatcher, Regatul Unit a avut tendința să încerce să joace ca o mare putere. Deși, în general, a admis  supremația Statelor Unite ale Americii, sprijinind politica globală anticomunistă a Washingtonului, Thatcher a avut și mici rivalități cu președintele Reagan, în chestiuni punctuale (Falkland, Grenada, Europa). Dar colaborarea lor specială, la care s-au adăugat relațiile  bune cu papa Ioan Paul al II-lea și cancelarul Helmut Kohl, a accelerat prăbușirea sistemului sovietic din Europa de Est. Margaret Thatcher a acceptat amplasarea rachetelor americane Pershing II în Marea Britanie, a sprijinit pe inamicii URSS și ai comunismului, iar trupele britanice au însoțit pe cele americane în zonele fierbinți  din Afganistan. Aceasta nu a împiedicat-o să aibă o relație deschisă și corectă cu ultimul secretar general al PCUS, Mihail Gorbaciov și să fie foarte precaută în privința reîntregirii Germaniei.

Așa cum a promis, Margaret Thatcher a fost atentă la problemele cetățenilor britanici, chiar și a celor de peste mări. În 1982, în urma unui război cu mare impact mediatic, Anglia a recucerit insulele Falkland, ocupate de regimul dictatorial al Argentinei. Evenimentul a adus o mare apreciere acasă pentru premierul britanic. Apoi, în urma redeschiderii violențelor în Irlanda de Nord, Margaret Thatcher a reușit încheierea unui acord cu Irlanda, pentru normalizarea situației în regiune. În ceea ce privește relația cu Europa, ea s-a opus unei mai mari integrări și s-a pronunțat contra centralizării deciziei politice și a construirii unei structuri federale pe continent. A sprijinit Actul Unic European, semnat în 1986, care instituia piața unică, dar în același timp a presat și a obținut reducerea contribuției Marii Britanii la bugetul UE.

Margaret Thatcher a purtat o politică activă în multe zone sensibile în acel moment – Africa de Sud, Rhodesia, China și Hong Kong, Orientul Mijlociu, Cambodgia, Libia – oferind Marii Britanii un prestigiu mondial sporit.

În 1990, fiind contestată de o parte din partid, l-a sprijinit pe John Major pentru a prelua funcția de premier și a câștiga pentru conservatori al patrulea rând de alegeri.

© 2021 clubulconservatoriasi.ro - Toate drepturile rezervate